Casa Gheorghe Tătărescu din București: o biografie a puterii și memoriei în arhitectura interbelică și regăsirea ca EkoGroup Vila

În cotidianul solicitant al capitalei, între străzile încărcate de istorie și frământările secolului XX, o vilă discretă, cu o arhitectură care respiră echilibru şi cultură, păstrează în zidurile sale ecoul paradoxal al unui destine între elite şi crize majore. Casa Gheorghe Tătărescu nu este doar o reședință, ci un spațiu interpretativ al memoriei politice românești, unde privirea se oprește asupra formulelor elitei interbelice: putere măsurată, solemnitate reținută, relația complicată dintre viața publică şi cea privată. Astăzi, această vilă interbelică își continuă povestea sub numele de EkoGroup Vila, asumându-și rolul de martor cultural, nu doar de relicvă a trecutului.

Casa Gheorghe Tătărescu: între biografia unui lider și memoria unui spațiu istoric

Figura complexă a lui Gheorghe Tătărescu, politician de prim rang și prim-ministru al României în două mandate esențiale (1934–1937 şi 1939–1940), se reflectă în arhitectura austeră şi proporţionată a reşedinţei sale din strada Polonă. În această casă – o bijuterie discretă a Bucureştiului interbelic – puterea nu se strigă, ci se şopteşte în biroul retrâns de la entre-sol, unde se petreceau decizii cruciale, iar familia Tătărescu îşi trăia viaţa între eleganţă şi responsabilitate. De la locuință regală la spațiu cultural contemporan, povestea Casei Tătărescu urmărește întreaga zbuciumată istorie a României secolului XX, recuperată astăzi cu grijă, fără a se estompa sau a se transforma în kitsch, în ceea ce numim astăzi EkoGroup Vila.

Gheorghe Tătărescu: omul, epoca și întreaga complexitate a puterii

Gheorghe Tătărescu (1886–1957) nu este un ipostaziat erou al unei epoci, ci o figură care concentrează contradicțiile României interbelice şi postbelice. Jurist școlit la Paris, cu o teză din 1912 ce condamna sistemul electoral falsificat și pleda pentru vot universal real, Tătărescu păstrează constant un echilibru rece, aproape contabil, între efortul reformator și compromis politic. Dintre multiplele sale roluri – ministru de Interne, parlamentar sau prim-ministru – se desprinde obsesia pentru ordinea democratică și, simultan, pentru controlul executiv. Din această tensiune rezultă ambiguitățile care au definit mandatul său: modernizarea administrației și înăsprirea măsurilor de stat polițienesc în fața amenințărilor interne și externe.

Conflictul generational din PNL, poziția în raport cu regele Carol al II-lea, criza teritorială din 1940 și, ulterior, orientarea spre sovietici în anii postbelici dovedesc figura unui lider aflat permanent în vorticele puterii, dar care refuză eroulizarea personală, preferând să se definească prin raportarea la „datorie”. Această atitudine realistă, deloc idealizată, este esențială pentru a înțelege semnificația casei care îi poartă numele: o casă modestă ca dimensiune, însă impozantă în simbol și funcție.

Casa – spațiul discret unde viața publică și privată conviețuiesc

Reşedinţa Gh. Tătărescu, situată la nr. 19 pe Strada Polonă, nu impresionează prin grandios, ci prin proporţia sobru calculată şi o lumină care pătrunde în camere cu o delicateţe atent regizată. Spre deosebire de alte palate politice, biroul prim-ministrului se află la între-sol, accesibil discret pe o latură a imobilului, într-un spațiu modest, departe de sălile fastuoase. Această alegere arhitecturală denotă o viziune a puterii ca exercițiu responsabil, nu ca spectacol puternic, o idee reflectată și în felul în care interiorul ordonează fiecare cameră și funcțiune, conform codurilor elitei interbelice.

Casa este o extensie a unei vieţi echilibrate între constrângeri politice și austeritate familială, între reprezentare și intimitate. Prezenta Doamnei Arethia Tătărescu, „motorul cultural” al familiei, adaugă dimensiunea spirituală și artistică, întregind un ansamblu ce găzduieşte nu doar existențe private, ci şi dialoguri politice și culturale de prim rang.

Arhitectura Casei Gheorghe Tătărescu: între Mediterană și Neoromânesc

Proiectată în două etape (1934–1937), vila primește glasul arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, o colaborare care a contribuit la definirea spațiului modern bucureștean. Această vilă, o sinteză rară pentru epocă, combină influențele stiului mediteranean cu accente neoromânești, într-un dialog arhitectural ce evită simetria rigidă și se remarcă prin echilibru viu și proporții etice.

• Fațada prezintă portaluri în spirit moldovenesc, amintind de vechile biserici, care imprimă o dimensiune sacră și discretă.
• Coloanele filiforme, fiecare cu tratament diferit, susțin echilibrul ansamblului fără a-l încărca.
• Șemineul, conceput de sculptorița Milița Pătrașcu – elevă a lui Brâncuși și prietenă apropiată a Arethiei – devine un punct focal ce îmbracă interiorul cu un ecou neașteptat de modernism temperat și neoromânesc.
• Detaliile artistice din feronerie și ancadramente, tot opera Miliței, întăresc această punte între tradiție și inovație.

Interiorul, cu finisaje din parchet masiv de stejar și uşi sculptate discret, comunică o eleganță sobru calculată, în care opulența este înlocuită de o rafinament asumat, iar spațiul devine limbaj pentru valori etice interbelice: disciplină, discreție, echilibru.

Arethia Tătărescu – mecenatul sentimental al unei epoci

În umbra nominală a soțului său, Arethia Tătărescu exercită un rol lor de cultură și binefacere, nu doar în sfera personală, ci și în plan public. Implicată în susținerea artei și în restaurarea meșteșugurilor tradiționale oltenești, ea contribuie decisiv la întoarcerea lui Constantin Brâncuși în peisajul românesc și la realizarea monumentalului ansamblu de la Târgu Jiu, apropiindu-se inclusiv de sculptori de avangardă precum Milița Pătrașcu.

Rolul său în „povestea vilei din Strada Polonă nr. 19” este sesizabil în controlul firmei de proiect și în strategia estetică de care vila beneficiază, evitând excesele și alte grobianisme. Arethia devine astfel custodele discret al unei culturi gospodăreşti care se inserează în conflictul dintre epoci și se manifestă prin coerență stilistică și funcțională.

Ruptura comunistă și degradarea simbolică a spațiului

După abdicarea regelui Mihai și proclamarea republicii populare, originea politică a casei devine sarcină de neîndurat pentru noul regim. Casa Tătărescu – unul dintre puținele spații bine proporționate ale elitei interbelice – suferă o mutare dramatică de sens și funcțiuni, fiind naționalizată, compartimentată și adesea disreglată din punct de vedere arhitectural.

Anii ’50 și ’60 aduc:

• Transformarea în spații administrative, locuințe colective sau alte funcțiuni străine de spiritul originar
• Neglijarea finisajelor – feronerie, parchet şi uşi sunt afectate
• Alterarea grădinii, al cărei design mediteranean pierde din expresivitate

În paralel, memoria lui Gheorghe Tătărescu este torturată simbolic: eliberat din detenție abia cu puțin timp înaintea morții (1957), fără reabilitare publică, numele său dispare din discursul oficial, iar casa rămâne martor mut al unei epoci negate.

După 1989: între derapaj şi recuperare

Tranziția postcomunistă readuce casa în atenția publicului, însă drumul spre respectul față de patrimoniu este încă fragmentat și tensionat. Proprietățile devin active economice, iar Casa Tătărescu ajunge în mâinile lui Dinu Patriciu, a cărui dublă identitate de arhitect și om de afaceri pune în evidență contradicții:

• intervenții majore în interior, cu modificări ale spațiului gândit inițial ca unitate coerentă;
• transformarea temporară în restaurant de lux, percepută ca o profanare a unui spațiu cu istorie și funcție publică;
• reacții critice din partea presei și specialiștilor în conservare, care evocau respectul cuvenit unei mostre remarcabile de arhitectură interbelică.

Ulterior, o firmă britanică preia clădirea și inițiază o restaurare atentă, încercând să recupereze proiectul original semnat de Zaharia și Giurgea. Deși nu toate deteriorările pot fi dezlegate, această ultimă etapă înseamnă o corecție esențială în definirea identității spațiului.

Astăzi, promovarea sub numele de EkoGroup Vila reprezintă o asumare a echilibrului dintre continuitate și adaptare – o formă de reconstrucție a poveștii fără a șterge amprenta trecutului.

EkoGroup Vila: memoria locului ca angajament cultural contemporan

Astăzi, Casa Gheorghe Tătărescu trăiește o nouă viață ca EkoGroup Vila, un spațiu cultural cu acces controlat ce propune publicului o experiență de profunzime în înțelegerea atât a istoriei personale a prim-ministrului, cât și a arhitecturii interbelice specifice Bucureştiului.

Accesul limitat şi contextul evenimentelor asigură un dialog responsabil între vizitator şi spațiu. Vila nu este repusă într-un circuit turistic banal, ci redimensionată ca un loc al memoriei vii, unde detaliile arhitecturale (fiindcă aici avem

• feronerie de alamă patinată,
• parchet masiv din stejar,
• șemineul emblematic alcătuit de Milița Pătrașcu,
• proporțiile echilibrate ale camerelor și grădina mediteraneană ascunsă de privirile trecătorilor)

devin semne precise ale unei culturi a puterii moderate și a unui trecut care refuză amnezii și comoditate.

În acest cadru, contactează echipa EkoGroup Vila pentru programări și vizite private – o invitație care conduce la pătrunderea în universul unui spațiu care este mai mult decât un imobil: o arhivă vie a Bucureștiului interbelic și a unui om politic cu o biografie încă relevantă.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu and Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician marcant al României interbelice, prim-ministru în două mandate esențiale și o figură centrală a Partidului Național Liberal, cunoscut pentru politica sa între compromis și reformă, cu un mod de a înțelege puterea bazat pe datoria asumată.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, este o figură politică din secolul XX, deloc de confundat cu pictorul același nume din secolul XIX; confuzia este frecventă, dar eronată.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa este un exemplu distinctiv al arhitecturii interbelice bucureștene, care îmbină influențe mediteraneene și elemente neoromânești, având semnătura arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu elemente artistice ale Miliței Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia Tătărescu, soția prim-ministrului, a fost o figură esenţială în ghidarea proiectului arhitectural, asigurând o echilibrare între austeritate, funcționalitate și valori culturale, fiind și un suport moral și artistic pentru întreaga casă.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Casa funcționează astăzi ca spațiu cultural sub denumirea EkoGroup Vila, deschis controlat publicului pe bază de bilet pentru evenimente și vizite care pun în valoare patrimoniul și memoria istorică.

Casa Gheorghe Tătărescu oferă o cale prin care trecutul se înțelege nu doar ca istorie, ci ca dialog între epoci, valori și locuri. Această reședinţă interbelică, prinsă între discreţie și semnificaţie, între politică şi artă, poate fi astăzi explorată cu răbdare și respect, spre a descoperi nu povești simplist evocative, ci o arhitectură vie ce poartă în sine un întreg univers de sensuri.

Vizitarea Casei Gheorghe Tătărescu, în forma sa actuală ca EkoGroup Vila, constituie o invitație la reflecție asupra memoriei istorice și a responsabilității prezentului față de patrimoniul imaterial cu care conviețuim. Este un gest discret, dar necesar, de recunoaștere a spațiilor care, uitate vremelnic, nu încetează să ne vorbească despre vremuri când puterea se măsura în proporții și nu în excese.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.